
Serviciile de evidență contabilă sunt obligatorii pentru orice companie, dar modul în care acestea sunt abordate îi diferențiază pe cei care le prestează. Evident că asigurăm cele mai bune practici contabile, fiind permanent în cadrul legal. Dar venim cu ceva în plus. Ne preocupă identificarea oportunităților, a soluțiilor prin care putem optimiza și eficientiza aspectul fiscal și contabil, spre avantajul clienților noștri.
Astfel, prin serviciul de evidență contabilă, vor intra în sarcina noastră:
- Contabilizarea activității pe baza documentelor primite
- Întocmirea balanțelor de verificare și a bilanțului contabil
- Întocmirea și depunerea declaraţiilor cu caracter fiscal privind impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, accizele precum și celelalte impozite, taxe și vărsăminte la bugetul de stat
- Întocmirea Jurnalului pentru Vânzări și a Jurnalului pentru Cumpărări (în formă electronică)
- Întocmirea registrelor societății: Registrul Inventar, Registrul Jurnal General și Registrul Fiscal
- Reprezentarea clientului în relația cu Administraţia Financiară și Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe durata derulării contractului, în situația unui control inopinat
- Monitorizarea legislației în domeniul financiar-contabil și fiscal, semnalând modificările legislative care au impact în activitatea clientului și propunând soluțiile potrivite pentru respectarea permanentă a reglementărilor legale.
Serviciile de raportare financiară și managerială sunt adaptate la nevoile specifice activității desfășurate de dumneavoastră, astfel încât să producă informațiile contabile și de gestiune care sunt necesare pentru un management optim al unei companii.
Experiența acumulată în cei 17 de ani de activitate, precum și echipa noastră de profesioniști ne permit să vă oferim o gamă largă de servicii de contabilitate care includ:
- Implementarea și conducerea contabilității în conformitate cu standardele contabile românești;
- Evaluarea și identificarea ajustărilor pe diverse cadre de raportare (US, IFRS etc.);
- Pregătirea, verificarea și certificarea situațiilor financiare;
- Întocmirea situațiilor financiare pentru operațiunile de reorganizare;
- Servicii de consultanță contabilă și revizii contabile;
- Asistență la implementarea unui soft de contabilitate;
- Întocmirea raportărilor financiare în conformitate cu nevoile clientului;
- Organizarea contabilității manageriale pe centre de cost;
- Centralizarea informațiilor necesare pentru raportările la Fondul pentru mediu;
- Întocmirea raportărilor catre INS, etc.;